◊ Ion Gheorghe – Revista Rezistenţei Naţionale ◊

● Eponimatele eternităţii în Tăbliţele de Plumb – Editura Muzeului Literaturii Române, 2007, 170 pag. – 8 lei

!!! Apărută în luna august 2007, polemică prin excelenţă, cartea cu titlul de mai sus se poate achiziţiona contra sumei de 8 lei de la librăria Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, Bdul Dacia nr. 12 !!! O clarificare sintetică asupra cuprinsului şi rostului acestui volum este chiar textul de mai jos, cuvântul înainte al autorului.

– Prefaţă –

       În anul 1974 mi-a apărut, la Editura Eminescu, o carte: „Cultul Zburătorului” – „Opiniile poetului asupra miturilor autohtone”, adaus impus de către directorul acelei instituţii, din raţiuni conjuncturale, oportuniste. Pentru a izbuti totuşi, a fost nevoie de un referat de specialitate de la un istoric. A fost găsit arheologul Dinu V. Rosetti. Căutând să-mi exprim recunoştinţa faţă de acel bărbat de curaj, l-am invitat să vină să vadă colecţia de statuete despre care eu întocmisem eseul în cauză. La sfârşitul vizitei, observând că obiectele sunt marcate cu anumite semne, m-a invitat la domnia sa acasă, unde mi-a înmânat un număr de şpalturi scoase de pe nişte tăbliţe cu ilustraţii şi figuri bizare. Încă de la începutul demersului m-a avertizat: „Poate dumneata ai mai mult noroc!”. Trecu timp şi vreme, ca în eposul sofic, referentul meu publică într-un ziar de mase un scurt ciclu de inscripţii decriptate de pe statuete ce scosese din siturile arheologice prin care îşi ilustrase viaţa. Mai târziu, eu mă aruncai timp de câţiva ani într-acele şpalturi care, după atâta sucire şi răsucire la tot felul de intensităţi de lumină, cum învăţasem de la statuetele mele, se şterseră, căpătară aspect confuz. Am apucat să public ceva despre una din tăbliţe, însă nu ne-a băgat nimeni în seamă.

            Între timp, am sesizat litere, semne, figurine din colecţia mea de statuete în toate emisiunile monetare geto-dacice. M-am apucat de lucru încât eram pe cale să-mi periclitez opera literară. Ceea ce am obţinut după mai bine de 30 de ani a fost publicarea unei lungi liste de lucrări în manuscris pe ultima copertă a cărţii de poeme „Muzaios” – Ed. Scrisul Românesc, 2001. Numai decriptele siglelor monetare au grămădit peste 5.000 de pagini.

În anul 2004 publicam cartea „Cogaioanele – Munţii Marilor Pontifi” la Ed. Cartea Românească. Într-un capitol, am enunţat câte ceva despre Tăbliţele Rosetti, cum am numit eu „plăcile” de plumb în chestiune. Sabotate în corectură de patrioţii şi creştinii români, care-şi apără „Şcoala, Neamul, Istoria, Biserica”, ambele aceste cărţi trecură, cu două excepţii de opinie de mare valoare, aproape neobservate. Anul 2006 mi-a aruncat pe Internet, cu ajutorul unui consătean mai tânăr, unde am aşezat două gazete prin care mai afişez şi eu, pe uşa catedralei oficiale, ceva opinii despre lume şi istorie, pe un anume domn Manolache, de pază pe la ziarul „Gardianul”. A venit la noi acasă, în faţa rafturilor de statuete cu tot felul de semne, aducându-mi pagina cu ce afirmasem eu în „Flacăra” despre o anume Tăbliţă Rosetti. La câtva timp, a apărut însoţit de către o tânără doamnă de la Institutul de Lingvistică, le-am pus la vedere ceea ce-mi încredinţase acel Domn Vechi de Onoare şi Cuvânt. Ei investigau problema Tăbliţelor de plumb nedecriptate, controversate, misterioase. Intuind ce pun la cale acoliţii prin plevuşca de pe la Cercul Militar am publicat două pagini în „Flacără lui Adrian Păunescu” din decriptul parţial ce am scos la un medalion din aceeaşi producţie.

În anul 2006 apărea cartea „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?” (cu semnul întrebării), Ed. SC Alcor Edimpex SRL, a lui Dan Romalo – unde avui surpriza plăcută s-o reîntâlnesc, în pagină, pe Doamna de la Institutul de Lingvistică – Aurora Peţan (editor-şef), care susţine un studiu vast şi prea generos despre Tăbliţele de plumb. M-a emoţionat constatarea că primele două „plăci” mă cunoşteau de la întâlnirea cu Dinu V. Rosetti. O legătură mai mult decât sentimentală îşi înnoadă firul. De-acum aveam pe masă raftul cel mai mare dintr-o Bibliotecă prin care eu deja umblasem cu ajutorul decriptelor monetare şi cu o carte nepublicată încă, „Tărtăria – preistoria secretă”. Tăbliţele Rosetti sunt reproduse corect, cât a permis tehnica tipografică românească. Stau în faţa primelor două „plăci de plumb apocrife” încercând nedumeriri şi bănuieli. Întâi este mai mult decât incorectă fracturarea hazardată a textelor texturilor practicată de către dl Romalo. Este hiba mortală cauzată de sistemul de lucru al paleografiei clasice: de a citi de la stânga, greceşte, latineşte. Încă o seamă de erori de metodă pot fi scuzate. Te pun însă pe gânduri câteva chestiuni izbitoare de la primul contact mai atent cu textele – texturile. La primele două Tăbliţe mă voi referi, întrucât ele sunt porţile principale pe care se intră în lumea tuturor acestor „apocrife”. Din pragul primei plăci afli chestiuni neplăcute, în afară de fracturarea odioasă a şirurilor de semne-simboluri, pentru că simple litere, cum le prezintă Romalo, nu sunt. Tăbliţa nr. 1 debutează cu 3 rânduri, aproximativ 32 de sigle, cum numai în monedele geto-dacilor mai poţi vedea. Despre acest fapt, Romalo scrie cu seninătate de fotbalist: „Textul de la partea superioară a plăcii este scris cu caractere arhaice, neinteligibil deocamdată”. Se iveşte o întrebare de om normal: cum porneşti să rezolvi o problemă de lume fără premisele în timp şi spaţiu ale acelei omeniri pe care ea le-a enunţat în preambulul Tăbliţei nr. 1? Nici remarca musai că „aşezarea celor două chipuri în cartuş (pe coloana textului în stil clasic grecesc-latin) ca o posibilă reprezentare a tot felul de mesaje” n-are temei. Sus este o Gorgonă, iar sub ea o efigie a Gemenilor Ianici – Idolii Duali Ghebeleisis-Samolsis. Presupunerile inspirate de lectura texturii, abuziv fracturată, i-a jucat festa. Ajunge să cauţi lumină un pic estompată, să te aşezi câţiva paşi mai departe, să priveşti imaginea din susul plăcii, din creştetul Gorgonei. Vei avea surpriză mare: cele două imagini suprapuse alcătuiesc un singur cap de războinic purtând mare coif în stilul celui de la Coţofeneşti, cu şase figuri zoo şi antropomorfice în jurul unei măşti figurând un urs-bufniţă. Reţineţi, şase figurine-portrete reduse, în jurul unui urs-pasăre. Aceste situaţii grafice de imagines labiles, sub efectul luminii variabile şi al plasării celui ce le cercetează pe un anume ax fotografic, impun caracteristicile celei mai vechi civilizaţii şi culturi, cea megalitică.

            Să trecem şi peste asta; mentalitatea analitică greco-romană însă nu-i de mare folos când cercetezi şi vrei să dezlegi tainele unei lumi de concepţie şi viziune sintetică, precum a fost omenirea hyperboreeană. Ceea ce reproşăm noi dlui Romalo, în cazul de faţă, este altceva, pe lângă fracturarea abuzivă a gloselor din inscripţii: este graba de-a scoate lucrurile pe ale sale prejudecăţi multiple. Iată, primul rând de 12 Sigle din Tăbliţa nr. 1, îl împarte astfel: ZAMOLXYS OD – zece litere. Primele două i-au căzut în ceaşca de cafea. Exact ceea ce era mai important, dar strica punctului de vedere general, a fost eludat în mod cel puţin ciudat. Primele două „litere” înainte de ZAMOLXYS obligă la următoarea lectură: HEX – SAMOLXYS. Ceea ce a citit Romalo este ZAMOLXIU, care a dăruit, a făcut şi a dres. Banalităţi ce te determină să întrebi cine şi-a pierdut timpul vieţii sale cu fleacuri ţinând morţiş a le turna în metal? Ceea ce am citit noi punând la loc două din „literele”: HEX-„ZAMOLXYS” are înţelesul: Al Şaselea Samolxis cu Cei Şase Samolsxioi, ceea ce deocamdată şochează; nu-i în tiparul şcolii ce am urmat. De-asta se ferea Romalo şi a făcut uitate două semne cu valoare de terţă. Tot aşa procedează şi în citirea şi tălmăcirea Tăbliţei nr. 2. Conceptul SAMOLXOY este un plural. De pe acest podium vom vedea altceva şi o altă orchestră va susţine simfonia, nu a unui ins, ci a unei categorii de bărbaţi ai armelor, magistraţi eponimi – CRONOŞII istoriei lor. Am fost duşi în eroare de texte clasice fie perfid alcătuite, fie strecurate prin ceea ce a mai rămas din vechile palimpseste raşchetate de „sfinţii părinţi” spre a ne ancora în monoteismul inexistent în Dacia – Cimeria – Hyperboreea cele barbare. Vom argumenta cu vârf şi îndesat pe decriptarea Tăbliţei nr. 2: Despre Samolsxioi-Dei.     

         <<<

România literară Nr.42 din 26 Octombrie 2007

Alex Ştefănescu: Cărţi mai puţin obişnuite – Reacţii imediate

Excentricitate

            Straniul poet Ion Gheorghe (astăzi retras din viaţa publică şi aproape complet uitat) a făcut de mai multe ori tentativa de a descifra presupuse inscripţii dacice de pe vechi monede, statuete etc. şi de fiecare dată a fost ironizat de unii scriitori (despre monede se spunea că sunt romane, nu dacice, despre statuete că nu sunt statuete, ci bucăţi de stâncă cioplite şi zgâriate de intemperii ş.a.m.d.). Ion Gheorghe nu s-a descurajat. De curând i-a apărut o carte ciudată, greu clasificabilă, Eponimatele eternităţii în Tăbliţele de plumb, cuprinzând "decriptări" ale inscripţiilor de pe câteva din "tăbliţele de plumb"descoperite de un arheolog, Dinu V. Rosetti. Poetul n-a văzut acele tăbliţe, ci "un număr de şpalturi scoase de pe ele", pe care i le-a încredinţat înainte de 1989 Dinu V. Rosetti însuşi. "Mai târziu - povesteşte Ion Gheorghe - eu mă aruncai timp de câţiva ani într-acele şpalturi care, după atâta sucire şi răsucire la tot felul de intensităţi de lumină, cum învăţasem de la statuetele mele, se şterseră, căpătară aspect confuz. Am apucat să public ceva despre una din tăbliţe, însă nu ne-a băgat nimeni în seamă." Acum ne este oferită, în sfârşit, totalitatea descifrărilor operate de poet. Din nefericire, însă cel puţin pentru mine, toate aceste decriptări rămân ininteligibile: "BENDA THARTARI, Oieriţa (păstoriţa) irotie, hierodulă sacră, de Thrakia, de Thoronta DONECIA, Dunăreana supranumită Daka Benda Kraia. Toponimele: TARTARIA, TRAKIA, THORONTA, DONECIA, BANATA, THORIA (TURIA) susţin faptul că ne aflăm în faţa unei formaţiuni de şase Bendise ale ţării Dakia Krăia Benda de Cogaion, pornire fiind Munţii Piatra Craiului. Le-a urmat grupul de Bendise păstoriţe Minerve Irotise."

Mult mai inspirată şi mai demnă de interes mi se pare, în continuare, descifrarea de către poet, cu mijloace poetice, a tot ceea ce evocă, azi, arhaitatea. Să ne amintim, de exemplu, ce ecou are în conştiinţa poetului ritualul frământării aluatului de către o femeie de la ţară: "Se sculă Muma zeiţă, se spălă pe mâini,/ văzu luna ca ugerii vacilor -/ puse la cale zămislirea sfintei pâini,/ urzirea mărturiilor şi a colacilor;/ un pumn de pietre de râu/ aruncă-n apa ca sângele de peşte -/ ceva tulbure, trosnind, turnă-n făina de grâu/ ce zămisleşte;/ băşici ca ouăle de broască,/ gogoloaie rostogolite de nevăzutele vietăţi,/ din care să nască/ sprintene zeităţi:/ sub mâna tânără şi sfântă/ pe care cade faldul pânzei de cămaşă/ se leagă pasta lumii, se zvântă,/ leneşă se-nvârtoaşă -/ dar totul este încă sterp;/ mocirlă albă, stări de valuri mâzgoase,/ în care mâna Marei Mume, ca umbra unui cerb/ fuge peste planeta unor nisipuri de oase.../ Ci iată, vine clipa când în burta pâinii,/ la ultima-nghiţitură de apă,/ Maica înfige ţaicul cu câlcâiul mâinii" (Descântec de frământat pâinea). Într-un asemenea poem, Ion Gheorghe călătoreşte foarte departe în timp, până la daci, şi, chiar mult mai departe, până la bolboroseala materiei încă informe din timpurile imemoriale ale genezei. Extraordinar în poezie, Ion Gheorghe este doar excentric în ştiinţă.

<<<